Dumnezeul nemărginit

Dumnezeul nemărginit

Cod produs:978-973-141-657-1
Disponibilitate:In Stoc
Pret: 13,00 RON
Cant:     - SAU -   Adauga in Wishlist Compara produs

Dumnezeul nemărginit deschide o nouă colecție în cadrul editurii Galaxia Gutenberg, colecția Adrienne von Speyr. Dar cine a fost Adrienne von Speyr? Un răspuns foarte scurt poate fi: o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu Părintele Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 50 de volume.

Iar despre „contribuția” autoarei la domeniul misticii, iată ce scrie același Hans Urs von Balthasar: „Întrucât experiențele și descoperirile acordate ei sunt în întregime de natură carismatică, aceste zone nu pot fi în niciun caz găsite logic sau deduse. Ele i-au fost pur și simplu date așa cum sunt. Dealtfel, atunci când se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decât căutarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr și misiunea sa teologică).

Cartea de față ne pune o întrebare fundamentală: cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Iar răspunsul autoarei este că Dumnezeul trinitar, Tată, Fiu și Duh, nemărginit și sfânt, nu reprezintă pentru noi o limitare – ochiul divin care ne spionează, à la Sartre – , nu ridică granițe. Dimpotrivă, iubirea sa e fără frontiere, la fel ca iertarea pe care ne-o acordă mereu. Dumnezeu umple cu viață veșnică timpul trecător al omului, timp al finitudinii și al păcatului, și prin aceasta îl scoate din moarte la viața în Dumnezeu.

Adrienne von Speyr ne oferă aici un mic tratat de dogmatică, dar nu un manual obișnuit, ci o introducere concretă în domeniul unirii cu Dumnezeu. De unde și importanța acestei mici scrieri.

Alin Tat

Informatii Carte
Editura Galaxia Gutenberg
Colecţia Adrienne Von Speyr
Autor Adrienne Von Speyr
Traducător Maria Magdalena Anghelescu
Anul apariţiei 2016
Număr de pagini 116
ISBN 978-973-141-657-1
Format 13x20

Spune-ţi opinia



Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Buna           Foarte Bună



Oferte speciale