Teodramatica vol II: Dramatis Personae – Omul în Dumnezeu

  • Hans Urs von Balthasar
    • Cod produs: 978-973-141-881-0
    • Disponibilitate: În Stoc

    45,00 Lei

    Etichete: Teodramatica, Hans Urs von Balthasar, Dramatis Personae

    Informatii Carte
    Editura Galaxia Gutenberg
    Colecţia Hans Urs von Balthasar
    Autor Hans Urs von Balthasar
    Traducător Maria Magdalena Anghelescu
    Anul apariţiei 2021
    Număr de pagini 288
    ISBN 978-973-141-881-0
    Format 17x25

    Teodramatica, pe care urmează să o dezvoltăm acum, după ce am încheiat Prolegomenele ei preponderent literare, este o întreprindere „teologică”, la care ne va servi instrumentarul pus la dispoziție de ele. Aceasta înseamnă că demersul nostru de gândire privește caracterul dramatic al existenței în lumina revelației biblice, prin urmare pornind de la ea, și nu doar în direcția ei. Aceasta se remarcă imediat din faptul că se va dezvolta o perspectivă asupra lui Dumnezeu, a lumii și a omului pornind, în primul rând, nu de la „înțelegerea de sine” umană, ci de la drama pusă în scenă deja de Dumnezeu cu lumea și cu omul, în care ne aflăm ca actori parteneri. Iar acest orizont se va dovedi ca cel mai larg cu putință (și nu unul îngust), dacă va putea depăși și ordona în el însuși toate proiectele-de-sine umane posibile.


    Volumul de față, care trebuie să prezinte deci personajele piesei, se lovește imediat de o mare dificultate. Cine, necunoscând acțiunea, parcurge, înainte de ridicarea cortinei, „lista personajelor piesei” din programul teatral, căutând poate să le memoreze întrucâtva, nu află nimic despre dramă și nu poate anticipa nimic din conținutul ei. Poate percepe cel mult niște relații goale. Abia acțiunea îi va dezvălui cine este fiecare individ, dar nu în primul rând cine a fost din totdeauna fiecare individ, dezvăluindu-i-l succesiv, ci mai degrabă cine va deveni el prin acțiune, prin întâlnirea cu alții, prin propria-i decizie. Ambele, „a fost” și „va deveni”, stau cel puțin într-o relație mutuală. „Agere sequitur esse” cere simultan un „esse sequitur agere”. Nu este nevoie să dezvoltăm filosofic aici acest adevăr, el este deja evident „dramatic”. „Creștinismul”, spune Newman, este o istorie supranaturală și aproape o piesă de teatru. O piesă care ne spune cine îi este autorul, spunându-ne ce a făcut el.” Iar acest lucru se aplică cu atât mai mult la om și lume, care trebuie să devină mai întâi ceea ce sunt. Astfel încât încercarea de a eticheta personajele piesei înainte ca ea să fie jucată apare ca o întreprindere profund antidramatică, teologic vorbind ca o recădere într-o teologie statică a esenței, care știe să facă din doctrina despre Dumnezeu, despre om, din hristologie etc. declarații despre „esență”, înainte chiar ca acțiunea fie să determine această esență (în cazul omului), fie măcar să o reveleze (în cazul lui Dumnezeu).


    Structura operei:

    Teodramatica vol I: Prolegomene

    Teodramatica vol II: Dramatis Personae – Omul în Dumnezeu 

    Teodramatica vol III: Dramatis Personae – Persoanele în Hristos

    Teodramatica vol IV: Acţiunea 

    Teodramatica vol V: Deznodământul


    Informatii Carte
    Editura Galaxia Gutenberg
    Colecţia Hans Urs von Balthasar
    Autor Hans Urs von Balthasar
    Traducător Maria Magdalena Anghelescu
    Anul apariţiei 2021
    Număr de pagini 288
    ISBN 978-973-141-881-0
    Format 17x25

    Spune-ţi opinia

    Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie