„Nu găsim o relație personală cu Dumnezeu doar pentru că
ne lipsește fidelitatea.
Trebuie să îndurăm și cunoașterea faptului că toate acțiunile și toate
gândurile noastre stau mereu nemijlocit, goale, în fața lui Dumnezeu, că,
așadar, cel mai mic lucru pe care îl facem e legat de el. Cine are curajul să fie fidel ajunge neapărat la această relație.”
− Hans Urs von Balthasar
Acest mic volum se
compune din glose balthasariene, deși ar fi putut fi și „doar” o mică antologie
din textele gânditorului elvețian. Iar dacă pentru unii critici genul
comentariului – minor fiind – trebuie evitat, în paginile următoare cu
siguranță nu i-am ascultat. În schimb, m-am lăsat inspirat de scrieri și pasaje
diverse ale teologului Hans Urs von Balthasar (1905-1988). Riguros vorbind,
cele ce veți citi în această cărțulie nu sunt comentarii, ci simple gânduri în
siajul gândului balthasarian sau poteci care pornesc de la el și duc în alte
direcții.
Alin Tat (n. 1975) este conferențiar universitar la Facultatea de teologie greco-catolică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, unde predă filosofie. A susținut un doctorat despre statutul filosofiei la Sf. Augustin.
A publicat:
Études thomistes (2001), Lecturi contra note. De la sfântul Augustin la Omul recent (2003), Verus philosophus est amator Dei. Investigaţii filosofico-teologice (2004), Augustin, Dumnezeu şi filosofia (2006), Théologiques d’ailleurs (2007), Frumuseți străine sau despre filosofie, teologie și alte lumi (2014).
În centrul preocupărilor sale intelectuale se află tema relației dintre filosofie și teologie, esențială pentru înțelegerea lumii occidentale. Coordonează proiectul de traducere în limba română a principalelor opere ale lui Hans Urs von Balthasar și Adrienne von Speyr.
Informatii Carte | |
Editura | Galaxia Gutenberg |
Colecţia | Communio |
Autor | Alin Sebastian Tat |
Anul apariţiei | 2023 |
Număr de pagini | 122 |
ISBN | 978-630-6524-52-5 |
Format | 10.5x20 |
Cele mai vândute cărți
Cele mai căutate de cititori
Deschidem inimile și mințile
Vezi cărțile adăugate recent