Domnul ne ține de mână. Omilii inedite 2005-2017 - În pregătire
- Cod produs: 978-630-337-172-6
- Disponibilitate: Nu este în stoc
49,00 Lei
| Informatii Carte | |
| Tip editie | tipărită, copertă cartonată |
| Editura | Galaxia Gutenberg |
| Colecţia | Cardinal Joseph Ratzinger |
| Autor | Joseph Ratzinger/Benedict al XVI-lea |
| Traducător | Monica Broșteanu, Francisca Băltăceanu |
| Număr de pagini | 364 |
| ISBN | 978-630-337-172-6 |
| Format | 13x20 |
Cartea „Domnul ne
ține de mână. Omilii inedite 2005–2017” reunește pentru prima dată omiliile
rostite de Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea în cadrul
celebrărilor euharistice private, atât în anii pontificatului (2005–2013), cât
și în perioada retragerii sale.
Sunt texte născute din
rugăciune, dintr-o viață trăită în ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu. În
ele nu vorbește doar teologul strălucit, ci omul credincios care, în tăcerea
capelei, continuă să predice cu aceeași limpezime și delicatețe ca întotdeauna.
Lectura acestui volum
oferă ocazia rară de a-l întâlni pe Benedict al XVI-lea în intimitatea sa
spirituală: un om care a iubit adevărul și care a știut că, mai presus de
toate, credința este o relație vie cu Dumnezeu, născută din ascultare, speranță
și tăcere.
“Cristos nu triumfă
asupra niciunui om care nu-l vrea. El biruie doar prin puterea convingerii:
este Cuvântul lui Dumnezeu”. În aceste cuvinte ale lui Origen, pe care
cardinalul Joseph Ratzinger l-a citat în discursul de la primirea sa în
Academia Franceză, se află cheia pentru deosebita importanță a activității
predicatorului. A vesti Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă pentru Joseph Ratzinger
a da mărturie despre splendoarea adevărului care s-a întrupat în Fiul Unul-născut
al lui Dumnezeu. Mai mult, vestirea adevărului a devenit pentru el o misiune și
o pasiune.
În timpul vieții sale
a rostit nenumărate omilii, care în mare parte se pot găsi în Opera omnia din
versiunea originală, pe situl Vaticanului și în alte cărți publicate. Ediția de
față a omiliilor inedite ale lui Benedict al XVI-lea e deosebită, are o
particularitate unică. Toate aceste omilii nu au fost ținute în public în fața
unei adunări mari, ci „în privat”, în fața a doar câtorva persoane, atât în
timpul pontificatului, cât și după retragere.
E de subliniat că nici surorile Memores Domini nici subsemnatul nu i-au cerut lui Benedict al XVI-lea să predice în cadrul celebrărilor euharistice. Era o inițiativă a sa, care a devenit un dar pentru noi, cei puțini, pe cât de neașteptat, pe atât de prețios. Ne-am întrebat adesea, mai ales după retragere, cum de Papa emerit face efortul de a ține omilii pentru o mână de oameni, având în vedere că, puțin câte puțin, îl părăseau puterile. Am găsit un motiv, între noi, adică am ajuns la convingerea că Benedict al XVI-lea voia să ofere un semn discret de recunoștință micii familii pontificale pentru că îl însoțea în „ultima etapă a vieții pământești”, cum a spus-o el însuși în balconul Vilei Pontificale de la Castel Gandolfo în seara de 28 februarie 2013."
- - Mons.
Georg Gänswein
| Informatii Carte | |
| Tip editie | tipărită, copertă cartonată |
| Editura | Galaxia Gutenberg |
| Colecţia | Cardinal Joseph Ratzinger |
| Autor | Joseph Ratzinger/Benedict al XVI-lea |
| Traducător | Monica Broșteanu, Francisca Băltăceanu |
| Număr de pagini | 364 |
| ISBN | 978-630-337-172-6 |
| Format | 13x20 |
Cele mai vândute cărți
Cele mai căutate de cititori
Deschidem inimile și mințile
Vezi cărțile adăugate recent

-370x370.jpg)




