Magis și Epektasis: aparent nimic mai diferit decât cele două „aripi” spirituale. Epektasis, doctrină spirituală de sorginte paulină, prinde contur prin sfântul Grigore de Nyssa în Răsăritul capadocian al veacului al IV‑lea, chiar în pragul recunoaşterii creştinismului ca religie de stat a imperiului roman. Magis vine de la polul opus al Europei, fiind propus de sfântul Ignațiu de Loyola cu o întârziere de unsprezece secole, când Biserica din Occident suferise deja marea schismă a Reformei şi se confrunta deja cu zorii Modernităţii timpurii.
Miza acestei căutări este tocmai posibilitatea conjugării celor două „aripi” spirituale, diferite dar complementare, într‑un singur „zbor”, oglindind astfel cele şapte „singularităţi” predicate de Apostol: „Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi” (Ef 4,4‑6).
Informatii Carte | |
Editura | Galaxia Gutenberg |
Colecţia | În afara colecţiilor |
Autor | Marius Talos |
Anul apariţiei | 2019 |
Număr de pagini | 204 |
ISBN | 978-973-141-830-8 |
Format | 13x20 |
Cele mai vândute cărți
Cele mai căutate de cititori
Deschidem inimile și mințile
Vezi cărțile adăugate recent
Crăciun cu micuţa Tereza. Scenetă de crăciun. Micul Cerşetor Dumnezeiesc din ziua de Crăciun
10.00 Lei 15.00 Lei
Raţiune, credinţă şi demnitate a omului. Despre viaţa şi gândirea lui Edith Stein
5.00 Lei 11.00 Lei
Reinterpretarea culturii moderne. O introducere în filosofia lui Friedrich Nietzsche
15.00 Lei 22.00 Lei