Religie şi spiritualitate
Jurământ cu Dumnezeu. Făgăduinţa și puterea sacramentelor
39,00 Lei
Cele mai solemne, maiestuoase și frumoase daruri pe care Isus Cristos le-a oferit lumii sunt sacramentele Sale. El le-a înzestrat cu o putere fără precedent și de neegalat - pute..
Alexandria și Antiohia. Două școli teologice în creștinismul antic
59,00 Lei
Conform revelației biblice, Cuvântul întrupat trebuie mărturisit, deopotrivă, drept Dumnezeu adevărat: “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, și Cuvântul er..
Mintea infinită
24,00 Lei
Viaţa noastră e făcută din întâlniri: voluntare sau involuntare, dorite sau neașteptate, gratifiante sau frustrante. A trăi înseamnă în mod esenţial a întâlni; o experienţă incom..
Cartea sacramentelor. Volumul 1+2
65,00 Lei 88,00 Lei
Cartea sacramentelor. Volumul 1: Cele şapte Taine ale Bisericii. O antologie de Al SmithCartea sacramentelor este o prezentare, scrisă cu luciditate, a celor șapte taine ..
Cartea sacramentelor. Volumul 2: În căsătorie sunt trei
49,00 Lei
Unul dintre cei mai mari și mai iubiți purtători de cuvânt ai credinței, arhiepiscopul Fulton Sheen ne prezintă aici, în stilul său caracteristic, clar și deschis,&nbs..
Cartea sacramentelor. Volumul 1: Cele şapte Taine ale Bisericii
39,00 Lei
Cartea sacramentelor. Volumul 1: Cele şapte Taine ale Bisericii. O antologie de Al SmithCartea sacramentelor este o prezentare, scrisă cu luciditate, a celor șapte taine..
Psalmii ororii şi cum lumea s-ar putea sfârşi mâine
59,99 Lei
Multiplul medaliat internaţional la fizică și astrofizică, Traian Tuș, prezintă o abordare informată și adesea surprinzătoare a uneia dintre cele mai mari preocupări din istorie:..
Prezență și gândire. Despre filosofia religioasă a lui Grigorie de Nyssa.
35,00 Lei
Doar un foarte mic număr de inițiați l-au citit și-l cunosc pe Grigorie de Nyssa, păstrând însă cu strășnicie secretul doar pentru ei. Abia dacă putem număra pe degete câteva stu..
Despre providență
25,00 Lei
Atât ateismul filosofic, cât și poziția lui Hans Jonas din „Dumnezeu după Auschwitz”, în ciuda concepțiilor opuse cu privire la măreția lui Dumnezeu, se sprijină pe imposibilita..
Adu-ţi aminte de Dumnezeu
39,00 Lei
Adu-ţi aminte de Dumnezeu. Exerciţii patristice ale unui monah benedictinAducerea aminte de Dumnezeu, într-o atitudine de recunoștință, reprezintă centrul mistagogiei rugăciunii...
Despre căsătorie. Căsătoria umană ca imagine și sacrament al căsătoriei dintre Dumnezeu și creație
49,00 Lei
Căsătoria umană ca imagine și sacrament al căsătoriei dintre Dumnezeu și creațieÎn iubirea rodnică și dăruitoare de sine a soților, von Balthasar discerne cea mai măreață a..
Teologia istoriei
30,00 Lei
Omul s-a luptat dintotdeauna cu problema găsirii unui sens în istorie. Nu este surprinzător faptul că, în calitate de creştin, Hans Urs von Balthasar găseşte sensul istoriei în C..
