Priviri asupra Scripturii - volumul 1
- Cod produs: 978-973-141-949-7
- Disponibilitate: În Stoc
15,00 Lei
Informatii Carte | |
Editura | Galaxia Gutenberg |
Colecţia | Quaestio |
Autor | Russell Reno, Lewis Ayres, Justin Schembri, O.P. |
Traducător | Camelia Luncan |
Anul apariţiei | 2021 |
Număr de pagini | 114 |
ISBN | 978-973-141-949-7 |
Format | 13x20 |
Volumul de față este primul dintr-o
serie de Priviri asupra Scripurii, care va conține
articole, eseuri, studii despre Biblie, semnate de teologi contemporani.
Perspectiva generală a acestor volume se
dorește în consonanță cu învățătura Conciliului Vatican II, din
constituția dogmatică despre revelația divină:
„Biserica a venerat întotdeauna
dumnezeieștile Scripturi, după cum a venerat și însuși trupul
Domnului, neîncetând, mai ales în liturgia sacră, să primească pâinea vieții
atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu, cât și de la aceea a trupului lui
Cristos și să o dea credincioșilor. Ea le-a considerat și le
consideră, unite cu sfânta tradiție, drept regula supremă a credinței sale
deoarece, fiind inspirate de Dumnezeu și consemnate în scris o
dată pentru totdeauna, ele ne comunică, în mod imuabil, cuvântul lui
Dumnezeu însuși, iar în cuvintele profeților și ale apostolilor
fac să răsune glasul Duhului Sfânt. Întreaga propovăduire a
Bisericii, ca și religia creștină însăși, trebuie să fie,
așadar, hrănită și călăuzită de Sfânta Scriptură. Căci în
Cărțile sfinte, Tatăl care este în ceruri iese cu
multă iubire în întâmpinarea fiilor săi și vorbește cu
ei; în cuvântul lui Dumnezeu se află atâta putere și tărie încât
el constituie pentru Biserică sprijin și forță iar pentru fiii
Bisericii tăria credinței, hrană a sufletului, izvor curat și nesecat
al vieții spirituale. De aceea, Sfintei Scripturi i se pot aplica în chip
minunat cuvintele: «Viu este cuvântul lui Dumnezeu și lucrător» (Evrei 4,12), «care are puterea să zidească și
să dea moștenire printre toți cei sfințiți»” (Faptele Apostolilor 20,32;
cf. 1 Tesaloniceni 2,13) (Dei Verbum 21).
Teologii caută să spună aceeași
istorisire sau cel puțin să-și spună povestirile într-un asemenea mod, încât să
fim purtați în trecut la unica istorie. Însă relatarea povestirilor lor poate
fi, totuși, înțeleasă ca exercițiu de exemplificare. Trebuie să clarific puţin de
ce spun despre teologi că „își spun povestirile”. Folosesc limbajul de dragul
analogiei; mai exact, mă refer la felurile în care teologii creează căi anume
prin universul simbolic al Scripturii (...) Exemplificarea exegetică produce
deseori o pluralitate de interpretări și căi prin universul scriptural, chiar
și atunci când este articulată și explorată o învățătură identică. Astfel de
teologi ne oferă atât „ceea ce ne învață Scriptura”, cât și o exemplificare a
istorisirii pe care ne-o spune Scriptura. Ei „subcreează”, „desfrunzesc”
gândirea creștină în subordinea Scripturii.
Lewis Ayres
Informatii Carte | |
Editura | Galaxia Gutenberg |
Colecţia | Quaestio |
Autor | Russell Reno, Lewis Ayres, Justin Schembri, O.P. |
Traducător | Camelia Luncan |
Anul apariţiei | 2021 |
Număr de pagini | 114 |
ISBN | 978-973-141-949-7 |
Format | 13x20 |
Cele mai vândute cărți
Cele mai căutate de cititori
Deschidem inimile și mințile
Vezi cărțile adăugate recent