Seria EXPLORĂRI ÎN TEOLOGIE este formată din
cinci volume, fiecare concentrându-se
asupra unui aspect specific al teologiei sau spiritualității și îl prezintă cu
toată bog..
Natura și misiunea teologiei. Încercări de a înțelege rolul ei în lumina controversei prezentuluiÎn această lucrare remarcabilă, „Natura și misiunea teologiei",
car..
În viaţa şi moartea sa
pământească Isus desăvârşeşte ceea ce încercase să trăiască omul cel drept
veterotestamentar: existenţa lui nu vrea să fie nimic altceva decât pură
slăvir..
Situat alături de unii
dintre cei mai reputați specialişti străini - de talia lui Keith Hitchins sau
Cesare Alzati care s-au aplecat asupra trecutului spiritual şi bisericesc al
..
Acest subiect abordat într-o manieră nepretențioasă este unul de
interes central pentru Biserica şi pentru creştinii de astăzi. Separarea celor
două aspecte unite în titlu este m..
Acest al treilea volum al “Explorărilor în teologie” orbitează în jurul temei “Duhului Sfânt”. Primul fusese construit având în centru Cuvântul întrupat, al doilea in jurul Biseric..
Explorări
în teologie vol 2. Sponsa Verbi
Biserica,
în măsura în care este Mireasa lui Hristos, rămâne învăluită în misterul
marital. Ea este, desigur, „poporul lui Dumnezeu” ş..
Explorări în teologie vol 1. Verbum caro/Cuvântul întrupat
Fragmentele adunate aici sunt mai mult indicii și sugestii
decât o teologie propriu-zisă dusă consecvent până la capă..
Două sunt lucrurile pe care le urmăresc în această carte. Primul este să pun în discuţie un tip de gândire teologică ce foloseşte resursele filosofice oferite de fenomenologie. Cel..
Volumul conţine răspunsurile a şapte reputaţi teologi de limbă franceză (Y-M. Blanchard, P. Bordeyne, J-Y. Calvez, C. Gefferé, J-M. Maldamé, C. Morerod, P. Valadier) la câteva într..
Textul de faţă reprezintă transcrierea unei serii de conferinţe ţinute de autor la Centrul Cultural San Fedele din Milano, prefaţate de un eseu introductiv dedicat romanului modern..
Afişare 1 - 12 din 12 (1 pagini)
Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Vezi detalii
Accept