Părinții Augustinieni Asumpționiști la ceas aniversar

  • Lucian Dîncă
    • Cod produs: 978-73-141-776-9
    • Disponibilitate: Nu este în stoc

    0.00 Lei

    Acest produs nu se află momentan în stoc
    Informatii Carte
    Editura Galaxi Gutenberg
    Colecţia În afara colecţiilor
    Autor Pr. Lucian Dîncă

    Părinții Augustinieni Asumpționiști la ceas aniversar - 80 de ani de prezenţă la Bucureşti.

    Părinții Augustinieni Asumpționiști, numiți pe scurt Asumpționiști, au fost fondați de Venerabilul Părinte Emanuel d'Alzon, în Franța, în anul 1850. Una dintre carismele fondatoare a fost și aceea a unității creștinilor. De aceea, primii discipoli ai Fondatorului „cuceresc” Orientul creștin și se instalează chiar în inima ortodoxiei, la Constantinopol, în 1895. Doi ani mai târziu fondează un Institut de cercetare de înalt nivel academic în scopul cunoașterii reciproce a celor două mari tradiții creștine: răsăritene și apusene. Din 1937, Asumpționiștii schimbă locația Institutului de Studii Bizantine la București, noua clădire fiind inaugurată la data de 8 mai 1938 printr-un discurs magistral ținut de marele istoric bizantinist român, Nicolae Iorga. Timp de 10 ani Institutul Asumpționist de la București a colaborat cu cele mai prestigioase instituții culturale, universitare și academice din România. În perioada „cortinei de fier”, Asumpționiștii au fost nevoiți să părăsească România, revenind la București doar în anul 2010 în vechea locație restaurată. Conferințe interconfesionale și interreligioase, studii bizantine și patristice, întâlniri pe teme biblice, mese rotunde sunt tot atâtea activități care au reintrodus Asumpționiștii în cercul oamenilor de cultură din România datorită Centrului „Sfinții Petru și Andrei”.

    Pr. Lucian Dîncă, a.a., este superiorul Asumpționiștilor din București din 2010. Împreună cu ceilalți confrați numiți pentru această misiune a încercat să redea cel puțin o parte din prestigiul de care se bucura Institutul înainte de războiul rece. Implicațiile sale academice, pe plan național și internațional, dedicarea în munca de formare a tinerei generații prin studii universitare și responsabilitatea realizării unei biblioteci de înalt nivel academic dau Centrului „Sfinții Petru și Andrei” o vizibilitate deloc neglijabilă pe harta Instituțiilor de marcă din România. Această carte este rodul muncii colective desfășurată cu ocazia împlinirii a 80 de ani, 8 mai 1938 - 8 mai 2018, de la inaugurarea Institutului de Studii Bizantine la care au participat personalități bisericești și din clasa intelectuală de prestigiu

    Informatii Carte
    Editura Galaxi Gutenberg
    Colecţia În afara colecţiilor
    Autor Pr. Lucian Dîncă

    Spune-ţi opinia

    Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie