Pachetul conţine titlurile:

1. Zi de zi pentru sufletele din Purgatoriu. 365 de reflecții

Zi de zi pentru sufletele sfinte cuprinde un buchet de rugăciuni, învățături despre purgatoriu, întâmplări din viața reală, înțelepciunea proprie a autoarei, meditații, citate din sfinți și multe altele. Poți folosi această carte așa cum dorești − ca o formă de devoțiune zilnică, ca o novenă pe tot parcursul anului, pentru a urmări anotimpurile liturgice − sau, pur și simplu, ia-o, citește-o și trăiește-o așa cum te călăuzește Duhul Sfânt.

Dumnezeu ne-a dat datoria, puterea și privilegiul de a ne ruga pentru eliberarea sufletelor sfinte, iar Susan Tassone ne oferă acum mijlocele perfecte pentru îndeplinirea aceastei misiuni.

2. Rugându-ne cu sfinţii pentru sfintele suflete din Purgatoriu

Sfinții au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a ispăşi greşelile celor răposați. Au oferit jertfă de îndestulare pentru păcatele proprii, şi-au împlinit datoria față de Biserica Suferitoare, şi-au iubit duşmanii, au iertat ofensele, au fost răbdători în încercări, au dat de pomană, au postit, au dobândit indulgențe. Sfinții au oferit meritele lor pentru sufletele din Purgatoriu, implorând pe Sfânta Fecioară şi pe Isus, care au o comoară infinită, să aplice meritele lor prețioase acestor sfinte suflete suferitoare.

Sfinţii ne-au arătat o cale spre Dumnezeu, o cale prin care să ajutăm la eliberarea sufletelor suferitoare din Purgatoriu.

3. Rugăciuni, promisiuni, şi devoţiuni pentru sufletele din Purgatoriu

Sufletele sfinte ne ascultă. Dar oare noi le ascultăm?

Această carte este despre câțiva sfinți extraordinari care au avut o legătură specială cu Purgatoriul, și de la ei vom afla despre bucuriile şi suferinţele sufletelor de acolo. Reflecțiile și meditațiile de la începutul acestei cărți, structurate sub formă de novenă, sunt o ocazie specială de a imita caritatea lui Dumnezeu.

+ carte cadou  O lună cu prietenele noastre, sufletele din Purgator. (autor: Abatele Berlioux)

Cine sunt sufletele sfinte?

„Caritatea este imperfectă dacă nu îi cuprinde pe cei morți ca și pe cei vii.”– Sf. Toma de Aquino

Sufletele din Purgatoriu sunt ale celor care au murit în stare de har, dar nu s-au curățat de păcate pentru a putea intra în Paradis. Sufletele sfinte sunt legate de noi prin credință.

Ca parte din Trupul Mistic al lui Cristos, sufletele din Purgatoriu sunt numite „Biserica suferitoare”, cei care se curăță de păcate în Purgatoriu. Îndatorirea noastră în calitate de copii ai „Bisericii luptătoare”, a celor care suntem încă pelerini pe pământ, nu este doar să dobândim merite pentru noi înșine, ci și să avem grijă de sufletele morților și să oferim o parte din îndestulările noastre fraților și surorilor noastre din „Biserica suferitoare”.

Când se împlinește timpul purificării lor, ei se alătură îngerilor și sfinților ca parte a „Bisericii triumfătoare” – credincioșii care au ajuns deja în patria cerească. Îngerii și sfinții ajută sufletele din Purgatoriu nu prin merite și îndestulări, ci prin rugăciuni și mijlocire înaintea lui Dumnezeu.

Credincioși fiind, noi vedem Biserica drept familia lui Dumnezeu. Cine face parte din familia noastră? Cei care iau parte la bucuriile și durerile noastre: mame, tați, copii, bunici, nepoți, frați, surori, mătuși, unchi, veri. Și cei care se preocupă în mod special de noi: nași, prieteni, profesori, vecini, persoane consacrate și binefăcători. Toți aceia care fac parte din țesutul vieții noastre, murind, vor fi parte din noi prin rugăciunile și mijlocirile noastre.

Într-un interviu remarcabil din 1985 despre starea actuală a Bisericii, Cardinalul Ratzinger, pe atunci Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, reflecta: „A ne ruga pentru cei dragi ai noștri care au murit este un impuls mult prea puternic pentru a fi înăbușit; este una dintre cele mai frumoase manifestări de solidaritate, iubire și ajutor care trece dincolo de granița morții. Fericirea sau nefericirea acelei persoane dragi care acum a trecut în lumea cealaltă depinde în oarecare măsură dacă îmi amintesc de ea sau o uit; ea nu încetează niciodată să aibă nevoie de iubirea mea.” (The Ratzinger Report [Raportul Ratzinger], pp. 146-147).

Învățătura Bisericii este clară: Purgatoriul există ca un dar al iubirii divine, o capodoperă a milostivirii absolute. Dumnezeu ne iubește mai mult decât oricine altcineva și mai mult decât ar putea oricine să ne iubească. El arde de iubire pentru noi, iar iubirea sa este asemănată cu un foc: „Domnul Dumnezeul tău este foc mistuitor” (Dt 4:24). Purgatoriul există datorită iubirii lui Dumnezeu și a sfințeniei sale copleșitoare, pe care noi nu o putem înțelege. Tocmai această iubire ne curăță și ne purifică pentru a fi în stare să stăm înaintea sa. Din cauza păcatului și a egoismului nostru, avem nevoie să fim purificați și vindecați. Este un Purgatoriu al iubirii, nu al pedepsei.

Dumnezeu este de o puritate indescriptibilă. Însăși vederea lui Dumnezeu este cauza purității și a fericirii eterne. Frumusețea sublimă a lui Dumnezeu răscolește aceste suflete și ele nu pot să stea înaintea lui dacă au cea mai mică pată. Aceste suflete se grăbesc de bunăvoie să intre în această purificare, pentru a putea să îl vadă pe Dumnezeu. Purgatoriul este locul unei mărețe refaceri; un loc unde suntem purificați de greșelile și imperfecțiunile noastre, ca să putem oglindi imaginea strălucitoare a lui Dumnezeu.

DE ce există Purgatoriul?

Cu câțiva ani în urmă, Cardinalul Joseph Ratzinger (ulterior Papa Benedict al XVI-lea) a formulat chestiunea în mod elocvent, după cum urmează:

          „Aș merge până într-acolo încât să afirm că dacă nu ar exista Purgatoriu ar trebui să-l inventăm, căci cine ar îndrăzni să spună despre sine că poate sta în fața lui Dumnezeu? Și totuși nu am vrea să fim, pentru a folosi o imagine din Scriptură, „un vas spart”, care trebuie aruncat; voim să putem fi îndreptați. Simplu spus, Purgatoriul înseamnă că Dumnezeu poate să ne facă întregi din bucăți. Că ne poate purifica astfel încât să fim cu El și să stăm înaintea Lui în plinătatea vieții…

          De la cineva, [Purgatoriul] șterge ceea ce este de nesuportat, iar de la altcineva – neputința de a îndura anumite lucruri, pentru ca în fiecare dintre ei să se dezvăluie o inimă pură și astfel ne dăm seama că toți suntem cuprinși, împreună, într-o uriașă simfonie a ființei.”

(God and the World [Dumnezeu și lumea], p. 130)