Situat alături de unii
dintre cei mai reputați specialişti străini - de talia lui Keith Hitchins sau
Cesare Alzati care s-au aplecat asupra trecutului spiritual şi bisericesc al
românilor, părintele şi profesorul Ernst Christoph Suttner a contribuit, cu
stăruinţă şi acribie, la cunoaşterea "celuilalt", a aproapelui. În
concepția Domniei Sale, cunoaşterea este o condiție fundamentală a înțelegerii
dintre oameni, iar înţelegerea ajunge să fie cheia sincerei ecumenicități. Din
acest punct de vedere, E. Ch. Suttner devine promotorul unui nou umanism
creştin, axat pe relevarea specificului credințelor şi bisericilor popoarelor
creştine orientale, în dialogul lor permanent cu lumea occidentală.
În acest vechi dialog
dintre Apus şi Răsărit, traversat deopotrivă de schisme şi uniri, de corsi şi
ricorsi pe calea viețuirii şi conviețuirii, profesorul Suttner a avut în
atenţie - nici nu se putea altminteri - şi exemplul românesc. l-a privit mereu
pe români nu ca pe un popor de graniță, în sens de linie despărţitoare, ci ca
pe unul de frontieră, în sens de spațiu de interferenţă dintre Apus şi Răsărit.
În acest spațiu, românii văzuți de autorul nostru sunt nu atât martori ai
schismelor, cât actori ai unirilor, nu atât promotori ai despărțirilor şi ai
frângerilor, cât promotori ai dialogului, deopotrivă prin geografie şi istorie,
prin formaţie şi vocație. Nu este vorba aici despre o viziune idealizată asupra
trecutului spiritual românesc, ci de una realistă, cu lumini şi umbre, aşa cum
este viaţa însăşi.
Informatii Carte | |
Editura | Galaxia Gutenberg |
Colecţia | Historia |
Autor | Ernst Christoph Suttner |
Traducător | Adriana Cînţa |
Anul apariţiei | 2011 |
Număr de pagini | 352 |
ISBN | 978-973-141-412-6 |
Format | 13x20 |
Cele mai vândute cărți
Cele mai căutate de cititori
Deschidem inimile și mințile
Vezi cărțile adăugate recent