Tinereţe, Ediţia a II a
- Cod produs: 978-973-141-772-4
- Disponibilitate: În Stoc
35,00 Lei
Informatii Carte | |
Tip editie | tipărit |
Editura | Galaxia Gutenberg |
Colecţia | Paşi spre sfinţenie |
Autor | Fericitul Ioan Suciu |
Anul apariţiei | 2024 |
Număr de pagini | 196 |
ISBN | 978-973-141-772-4 |
Format | 13x20 |
De vrei să ştii dacă
mai ești tânăr în această tinereţe sau dacă ai fost vreodată, întreabă unde
este inima ta: cu cei din rândul întâi, cu cei din luptă, ce se dăruiesc
neprecupeţit, împintenați de o „visare" mare şi reală; cu cei ce cred, cu
cei ce nădăjduiesc, cu cei ce iubesc? Şi dacă-ţi va răspunde inima un clar şi
nefăţarnic “da”, atunci eşti vrednic templu al spiritului tinereţii şi faci
parte din singura aristocrație care mai poate salva lumea.
Când lumea strigă după
eroi şi după sfinți care să țină coloanele omenirii în năruire, să oprească
mersul fatal spre iremediabila îmbătrânire şi să primenească mucegǎitele mădulare cariate de păcate şi tăgade, în
tăcerea granitică se aude glasul tinereţii: Sunt aici!
Iar lumea răsuflă
uşurată. Spiritului tinereţii i s-a dat tăria să biruiască pe cel VICLEAN. Aici
e EROISMUL, aici e frumusețea vieții la care te invită Providența.
- Fericitul Ioan Suciu
Cartea pe care o aveţi
în mână ne vorbește despre frumuseţea, forţa și sacralitatea acestui timp al
vieţii. Publicată în anul 1944, la Oradea, Tinereţe se dovedește a fi o
continuare a Eroismului aceluiași autor, explorând nu doar esenţa tinereţii, ci
și rolul acesteia în regenerarea spiritului. În lucrarea de faţă, Fericitul
Ioan Suciu ne invite să reflectăm asupra valorii nepreţuite pe care o are
tinereţea, prin idealurile sale, pasiunile și dorinţìa de a schimba lumea. Ioan
Suciu nu se ferește să abordeze provocările cu care tinerii se confruntă,
subliniind, în același timp, puterea transformatoare a spiritului tineresc.
Fiecare pagină este o invitaţie la introspecţie, un îndemn de a ne lăsa inspiraţi
de entuziasmul caracteristic acestei vârste.
Fericitul Ioan Suciu s-a născut la Blaj, la 4 decembrie 1907, în familia preotului unit Vasile Suciu. A studiat Teologia la Roma, la Colegiul grec,,Sf. Atanasie". În 1927 a obţinut doctoratul în Filosofie la Institutul De Propaganda Fide iar în 1932, doctoratul în Teologie la Institutul Angelicum, după ce fusese hirotonit preot pe 29 noiembrie 1931.
A revenit la Blaj ca profesor la Academia de Teologie. S-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii şi un prieten de suflet al tinerilor.
La 20 iulie 1940 a fost consacrat Episcop Auxiliar de Oradea (titular de Moglena).
În 1946, Sfântul Scaun îl numeşte Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia şi Făgăraş.
Arestat pentru a treia oară, pe 27 octombrie 1948, pentru episcopul Ioan Suciu începe calvarul anchetelor, al torturilor şi închisorilor comuniste:
Securitatea din Sibiu, Ministerul de Interne, Dragoslavele, Căldăruşani, din nou bǎtǎi la Securitate, apoi Văcărești, Jilava şi, în final, temniţa din Sighet.
A murit de foame şi frig în condițiile de exterminare ale celulei 44, la 27 iunie 1953, primind dezlegarea sacramentală din partea episcopului Iuliu Hossu.
A fost îngropat în Cimitirul Săracilor din localitate, într-o mare groapă comună.
Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.
A fost beatificat pe 2 iunie 2019, la Blaj, de Papa Francisc.
Informatii Carte | |
Tip editie | tipărit |
Editura | Galaxia Gutenberg |
Colecţia | Paşi spre sfinţenie |
Autor | Fericitul Ioan Suciu |
Anul apariţiei | 2024 |
Număr de pagini | 196 |
ISBN | 978-973-141-772-4 |
Format | 13x20 |
Cele mai vândute cărți
Cele mai căutate de cititori
Deschidem inimile și mințile
Vezi cărțile adăugate recent